top of page
Caută
Poza scriitoruluiIonela George

Calitatea este un obicei!

Calitate nu este un act, este un obicei” aşa spunea filozoful grec Aristotel când se referea la viață şi la dorința sa de a atinge excelența. Durant a sumarizat acest concept spunâd că „Suntem ceea ce facem în mod repetitiv. Excelența nu este un act dar este un obicei”.


Am inceput călătoria mea în domeniul calității în 2009 şi de atunci „calitatea” este stilul meu de viață. Atunci când sunt întrebată de ce petrec atât de mult timp să finalizez un material de training sau un pachet de exerciții, zâmbesc şi mă gândesc la faptul ca eu altfel nu pot să îmi fac treaba. Face parte din ființa mea. Eu doresc să aduc cât mai multa valoare adăugată participanților la training şi fac acest lucru încă de la pregătirea materialelor şi a exercițiilor. Este calitatea şi pentru tine un obicei?





Iată cum cred eu că poate deveni calitatea un obicei pentru fiecare dintre noi:


✅ Aplică principiul Plan Do Check Act în tot ceea ce faci şi fii conştient de faptul că acest ciclu se repetă; Planifică ceea ce vrei, setează-ți obiectivele şi acțiunile necesare pentru atingerea lor, verifică în mod constant unde ai ajuns față de obiectivul setat şi ia măsuri dacă ai deviat de la planul tău.


✅ Fă lucruri de calitate în fiecare zi, nu te limita la un eveniment unic; Un act de calitate nu va înlocui altele 10 acte mediocre. Un mare jucător de fotbal poare reuşi să înscrie un gol cu o lovitură extraordinară, dar el stie că are nevoie de multe lovituri extraordinare pentru a progresa şi astfel, se antrenează cu acceeaşi seriozitate şi dedicare în fiecare zi pentru a avea multe lovituri extraordinare.


✅ Aplică constant aceste 2 principii. Este nevoie de timp sa dobândeşti acest obicei. Repetiția va aduce schimbarea. Cu o floare nu se face primăvară! Constanța şi consistența sunt cheia succesului!


✅ Învață din greşeli şi încorporează lecțiile învățate imediat în activitatea de zi cu zi. Nu aştepta următorul proiect să faci mai bine. Schimbă proiectul în curs pentru a livra un nivel ridicat de valoare adăugată!


Urmând aceşti paşi calitatea va deveni parte din brand-ul tău şi vei livra produse de calitate. Fă din asta o misiune: „Să livrez clienților calitate în tot ceea ce fac”. Oamenii vor vedea în tine o persoană de încredere care livrează servicii excelente de fiecare dată. Vei vedea: „zvonul” asupra muncii de calitate livrare de tine se va răspândi repede şi noi oportunități vor deveni vizibile imediat. Îmbrățișează aceasta filozofie. Nu ai nimic de pierdut!

97 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

GDPR

Comments


bottom of page